Celulele Stem

Celulele Stem

Ce sunt celulele stem? Păi, hai să zicem că majoritatea bolilor cunoscute până în prezent, au la multiplicarea celulară, sau, mai bine zis, deficitul în acest sens. Bolile care au o legătură directă cu acestea fiind: diabetul, boala Parkinson, boala Crohn, afectiuni cardiace, boli genetice, cancere,dar și leziuni medulo-spinale. În concluzie, orice om suferind de această boală, se poate trata folosind celule stem, acestea fiind motorul propriu-zis al vieții, reușind să amelioreze, sau chiar să aducă spre vindecare oricare din afecțiunile mai sus menționate.
Din acest motiv, oamenii apelează la banci celule stem, în vederea vindecării exact a acestor boli supărătoare. Și, nu, acestea nu sunt aberații, celulele stem chiar există, iar bancile de celule stem pot fi considerate adevărate mine de aur în acest sens.
Cel mai cunoscut caz doveditor al veridicității eficienței celulelor stem se învârte în jurul maimuței micuțe din Tokyo rămasă paralizată în urma unei leziuni a măduvei spinării. După tratamentul cu celule stem, simpatica pacientă a avut norocul să-și recapete parțial capacitatea de a se deplasa. Acesta fiind primul caz cunoscut în acest sens.
Iată că, în ziua de astăzi, chiar și oamenii pot apela la bancile de celule stem.