Jurnal de nord

Jurnal de nord

Echipajul murise de mult. Nu mai speram de mult să văd civilizaţia. E ciudat cum din totdeauna îmi dorisem să văd Polul Nord, cu toate astea… doar condiţiile extreme m-au lăsat să-mi îndeplinesc visul.
A fi explorator nu-i o fericire. Nici măcar mare erou nu te face…

Cu toate astea, mi-e dor de ea. De soţia mea. Aveţi idee? Am cea mai frumoasă soţie! Ochii de un căprui aşa cum nu s-a mai văzut, iar tenul, mai-mai că-l confunzi cu laptele… Ca să nu mai spun că are cele mai roşii buze. Ea ştie cum reuşeşte… ideea e că o iubesc aşa cum nu am mai iubit pe nimeni.

De când sunt aici am slăbit vreo 15 kg. Mulţi ar considera asta o fericire. Eu o consider doar o neşansă. Oricum eu nu eram gras şi n-aveam nevoie de cure de slăbire. Cu toate astea, tot am slăbit.

Tot ce mi-a rămas drag, de când sunt blocat aici e netbook-ul iubitei mele. Mi l-a făcut cadou când am plecat. A zis că o să-mi ţină noroc. Eu i-am zis să e prea roz. Ea a zis că e Karim Rashid. Mi-a închis gura. Nu ştiam cine e individul ăsta, dar am încredere în gusturile iubitei mele. Plus că nu trebuie să te pui niciodată rău cu o femeie. Nu se ştie când ai nevoie de ea…

Acum îmi vine să râd. Nu de alta, dar se pare că ăsta micul a rezistat mai mult decât mi-aş fi închipuit eu… Pe frig. Când mi l-a dat iubita mea, am ridicat din sprânceană, dar nu am zis nimic. Nu de alta, dar era cadou. Cu toate astea iată că, atunci când am rămas singur, netbook-ul făcut după chipul şi asemănarea imaginaţiei lui Karim Rashid s-a dovedit a-mi fi cel mai bun prieten. Iată că acest mini calculator cu diagonala de 10.1, m-a ajutat să nu mor de plictiseală cât am stat aici. M-am jucat până n-am mai putut! Nu-mi trecea totuşi, cum poate o chestie de asta mică şi roz să fie atât de performantă. 250 GBDDR2Intel Aton N540? Cum? E prea mic ca să fie echivalentul personal computerului meu de acasă. Mă depăseşte tehnologia, e clar!

Cu ajutorul lui am reuşit să mă conectez la internet. Cum? Nu ştiu. Dar, m-am trezit într-o zi cu semnalul wireless-ului pâlpâind. Am profitat la maxim. Nu de alta, dar o aşa şansă nu aveam să o las să treacă pe lângă mine. Aşa că, până n-a dispărut, am profitat şi i-am trimis un e-mail iubitei mele spunându-i unde sunt.

Acum, aştept să vină să mă ia! Iată că, datorită netbook-ului şi a faptului că nu m-am pus rău cu iubita mea, aşa cum vă spuneam mai sus, am să mă întorc acasă, și-am să am iau ocazia de a o lua în braţe şi de a-i vedea ochii mari şi căprui.

…cred că am să-mi iau şi eu unul când ajung acasă. Nu de alta, dar am auzit că au şi pe maro, pentru băieţei curajoşi aşa ca mine…