Cum m-a înveselit Chuck pe timp de gripă

Cum m-a înveselit Chuck pe timp de gripă

În miez de vară, când afară e frumos, e cald, nu e nici prea caniculă, dar nici prea răcorel, e vreme de plajă, de mers la mare, poate cu vaporașul pe Dunăre, Iulia a prins o gripă mare cât o zi de post. Nu știu de unde, nu știu de ce, care mi-a fost pedeapsa pe care-a trebuit s-o plătesc, însă, iată că asta am pățit. Ei, bine, și uite că datorită faptului că am avut mult timp la îndemână, timp în care nu mă ducea mintea să fac mare lucru, am zis că n-ar fi rău să iau viața un pic la mișto și să vegetez în fața laptopului uitându-mă la filmulețe stupide pe Youtube. Cam ce face Chuck de obicei. Cine e Chuck? Ei, bine, Chuck e noul personaj pufos a celor de la Chupa Chups, ce întruchipează viața light, fără griji. Se poate spune că e un pic de Chuck în toată lumea (sau, măcar ar trebui să fie). Cu el, marea firmă de acadele delicioase, sărbătorește faptul că în sfârșit, s-au lansat și în România.
Ei, și dacă tot am stat gripată, am profitat de faptul stau degeaba și m-am conectat cu al meu cont de Facebook la site-ul Chupa Chups și am participat la concurs. Am învârtit de roată, am strâns credite cu care, mai apoi, am să-mi facilitez câștigarea unor premii dintre: păpuși cu moaca lui Chuck, huse tot cu Chuck și tablete Samsung. Wish me luck, zic! Dacă vreți și voi mai multe detalii despre campanie, intrați pe pagina de Facebook Chupa Chups! Și, aaaa, da! Grăbiți-vă pentru că această campanie se va sfârși pe 14 iulie! E o campanie blitzkrieg dar, care merită! Mai ales că e vorba de Chupa Chups!