Ce faci când vrei să-ți cumperi o casă?

Ce faci când vrei să-ți cumperi o casă?

    În viața mea, cred că m-am mutat de vreo cinci ori de colo colo deoarece părinților mei li s-a părut mai potrivit să-ți mute locuința după cum au avut locuri de muncă, o chestie utilă, de altfel, la începutul anilor 90. Nu, nu mă plâng de treaba asta, mai ales că în acest fel, chiar dacă odată la câțiva ani trebuia să-mi fac prieteni noi, iată că mi-am format și perspective noi, treaba asta mi-a deschis noi căi și m-a făcut mult mai open minded.
   Și-acum îmi amintesc de câte ori au apelat ai mei la anunturi imobiliare, încercând să-și cumpere un apartament nou în orașul în care se mutau și mă mutau și pe mine după ei. Dacă situația nu s-ar fi oprit la un moment dat, cel mai probabil că aș fi putut să mă numesc o adevărată expertă astăzi.
   Plimbări multe, vizitat de și mai multe apartamente, verificat de utilități, negociat la preț, plictiseli pentru copilul din mine care, pe vremea aia era interesat de cu totul alte chestii decât de cumpărări de apartamente și alte chestiuni asemănătoare. Cu toate astea, așa cum am zis și la început, toate acestea m-au ajutat să devin cine sunt astăzi, un om care ar ști toate trucurile anunturilor imobiliare în cazul în care ar trebui să se mute din nou.