Sarcină pozitivă, sarcină negativă

Sarcină pozitivă, sarcină negativă

     Când vine vorba despre sarcină, recunosc că știu mai multe despre sarcinile pozitive și cele negative despre care învățam la școală, decât despre cum se fac copiii. Nu, nu cred că barza are vreo legătură cu aducerea copiilor pe lume; știu exact care e chestia, însă nu mă pasionează în mod deosebit. Dintr-un motiv cât se poate de simplu: nu am material de mamă. Nu sunt eu, nu o să fiu niciodată însărcinată și nici n-am să am răbdarea prea mare să fiu așa cum trebuie pentru eventualul meu copil. Okay, recunosc solemn că într-o oarecare măsură le admir în secret pe cele ce pot tocmai pentru că pot, însă, nu sunt eu persoana aia, așa cum am menționat și mai devreme.
    De ce nu pot fi eu niciodată mamă, implicit s-ajung să fiu protagonista de sarcină? Păi, în primul rând c-ar trebui să-mi schimb tot sistemul de valori, să mă pun pe mine pe planul doi, ceea ce s-ar întâmpla mult mai târziu decât sfârșitul lumii. În plus, ceea ce altele considera un miracol, atunci când vine vorba de ,,dat cu piciorul”, ,,născut”, glezne umflate, ,,sarcină”, ,,celulită” și ,,stare de spirit proastă”, eu găsesc că nu se potrivește cu felul meu de-a fi.
    Cum am zis, le apreciez pe cele ce pot, cele ce-și doresc copii și cele ce ajung să-l crească așa cum se cuvine (fizic și psihic). Le apreciez pe cele ce reușesc să țină o sarcină, în condițiile în care mie, toată chestia asta, mi se pare o tortură curată. Apreciez oamnii curajoși care știu la ceea ce s-au înhămat și, în pofida acestui fapt, merg înainte! Bravo vouă, sunteți o specie aparte. De fapt, nu… eu sunt o specie aparte, cel mai probabil.