Noroc fabricat in China

Noroc fabricat in China

Urmând procedura zilnică, bruneta anorexică Aneta şi roşcata durdulie Petronela respiră aer curat, făcând poştă o ţigară în foişorul parcului Ozana din Piatra Neamţ. Decoltate cu simţ de răspundere, cu manichiura din plastic adusă la zi, aşa cum obişnuiesc să se afişeze şi pe la botezuri, fetele şed cuminţi luând aminte la peisaj şi fiecare mişcare din perimetrul lor.

– Fa, spune Petronela impunător, io ţ-am zâs ţii că cizmuliţilii aistea nu merg fa amu, nu merg, pricepi? Proasta satului cari eşti!
– Mai du-ti ăi, se apără Aneta. Dişi nu merg, a? A dracului sâ fii tu di balabustă invidioasă ci eşti…
– Îs cu blăniţii, fa proasto!
– Păi şi ci dacă-s cu blăniţii?! ripostează Aneta cu voce piţigăiată.
– Îi vară, fa scânduro ci eşti, explică Petronela. Hai, dă ţâgara aia că si duci dracului di tăt şî nu mai prind să trag din ie.

În timp ce buzele cărnoase şi tapetate cu ruj pe trei straturi ale Petronelei se împreunează cu filtrul deja îngălbenit al preţioasei ţigări, Aneta tresare şi se ridică iute de pe bancă, lăsând la vedere o pereche de fese anemice ce se chinuiesc să iasă la lumină de sub fusta scurtă cât o palmă de şomer.

– Tu, Petronelo, fa… Tu vezi ci-i aşela? spune ea privind atent în departare.
– Undi, fa? Ci să fii? Nu văz nic, răspunde Petronela căutând aiurea cu privirea în direcţia Anetei.
– Faaaaa, zice Aneta cu uimire în glas. Aşela iesti… Da’ mai că nu-mi vini a credi, fa!
– Da’ ci-i, fa, nemâncato?! Că deja sâmt cu mă cuprind apilii di nervi!
– Îi un chinez, fa, vaco! o luminează Aneta. Un chinez numa’ carni şî oasi, aişi, la noi! continuă ea plină de încântare.
– Adică şela în salopetă, cari şadi cuminţăl, colea, pi bancuţa şeea şî îmbucă şeva din pungă, îi chinez? întreabă Petronela plină de nedumerire.
– Da, fa, da!
– Sî ajung io uscatî ca tini dacă-mi pot da sama că şela îi chinez…
– Uiti-ti la iel cât di mititel îi, explică Aneta. Brunet, tuns la castron… Şî o azvârlit cu privirea cătri noi, mai divremi. I s-or vazut ochii şeia di somnoros pi cari îi ari tăţ chinejii. Chinez îi, concluzionează Aneta.

Cu oftat şi cu efort, Petronela se ridică şi ea de pe bancă pentru a-şi face o părere mai precisă despre individul în salopetă, suspectat că ar fi chinez. După o analiză de câteva secunde, o priveşte cu un zâmbet larg pe tovarăşa ei:

– Fa, ai mari dreptati, pişam-aş în cizmuliţilii tali. Chinez îi. Di şela di valiză, sadea.
– Păi da şi, crezi că io nu văd cum trebi?!
– Amu’ şi faşim? Merjim la iel? zice Aneta. La cum si afişază n-aş prea credi io că aista ari lovelii di fundurilii noastri.

Petronela se uită cu ochii întredeschişi la prietena ei, clătinând uşor capul ca şi când acum ar fi realizat cu cine are de-a face.

– Iaşti proastâ ca un şimpoi plin cu tărâţi, spune ea hotărât. Fa, da’ tu pi ci lumi traieşti, aşa, dacă pot sî ti-ntreb?
– Nu mai faşi, fa, pi dişteapta cu mini, se revoltă Petronela. Zăi care-i şpilu, că mă inervezi tari di tăt şi-nşep a ti scuipa!

Vizibil iritată, Aneta îşi pune mâinile-n şold şi o fixează pe tovarăşa ei cu o privire aprigă.

– Fa! Şini îi şa mai tari moldaveancă di prin parţilii noastri cari o ajuns bini, da bini di tăt, di o ştii tată ţara?
– Cum şini, fa? Andreea Marin, răspunde Petronela sigură pe ea.
– Zişi bini, fa. Da’ n-o nimerişi. Ceea di cari zâc io îi plicată din breasla noastrî, ca să zâc mai pi şleau, explică Aneta. Ne-o facut pi tăti mândri di şeea şi suntim.
– Aaahaa… Gata, fa, ştiu. Monicuţaaaa!
– Iezact, fa, Monicuţa, confirmă Aneta. Ş-ai vazut cu şini s-o combinat ie amu în America?
– Da, fa… Cu chinezu şela bogat, fa, răspunde prompt Petronela, dar cu admiraţie la iscusinţa în gândire a Anetei.
– Ai vazut, fa? Dumnezău nu ni lasă di izbelişti. N-o putut Iel să ni scoată la tăti câti un Irinel în drum, că nu-s prea mulţi ca iel pi la noi, aşa cam cât sântim noi, da’ uiti, fa, ca un chinez tăt ne-o scos în cale. Ăştia-s aşa di mulţ că ni poati da şi câti trei di caşulă! Da’ nii-mi ajunji şî unu’, ca nu mă calişesc…
– Păi şi mai aştiptam, fa? zice Petronela.
– Merjim la iel. Sâ nu ti laşi dusă pi căi greşiti di faptu’ că ari salopeta ceea jegoasă pi el… Că, la iei, ăştia bogătani aşa si poartă, mai zdrenţuroşi, fa.

Cele două îşi trec mâinile prin păr, trag de sutiene şi decoltee, îşi fixează poşetele pe braţe şi pornesc cu paşi mărunţi către banca pe care chinezul lor îşi vede în continuare de pacheţel, fără a bănui măcar o clipă că va sta faţă în faţă cu două dintre urmaşele uneia dintre cele mai mediatizate românce ale momentului. Văzându-se la doar câţiva paşi de ţintă, Petronela vâră repede mâna în poşetă şi scoate o ţigară. Chinezul le observă şi încremeneşte, uitând să mai mestece şi bucăţica de salam rămasă la vedere în colţul gurii.

– Şi faşi, ăi? preia Petronela iniţiativa.
– Fa! Nu cred că ştii româneşti, o atenţionează răstit Antoaneta.

Chinezul rânjeşte larg, lăsând la vedere prânzul de pe dantură.

– Ti placi, fa, spune Aneta şoptit.
– Du iu hav ă faiăr? întreabă Petronela arătându-i ţigara.

Nedumerit, chinezul încearcă să deducă ce a vrut să spună durdulia machiată strident care s-a postat în faţa lui.

– Faiăr, insistă Petronela gesticulând aprinderea unei brichiete.
– Aaaaa, faiăr! exclamă chinezul lămurit, păstrându-şi rânjetul. No smoke, no smoke, continuă el.
– Zâşi ca nu fumează, traduce Aneta.
– Ştiu, fa, şi io ci o zâs. Mai du-ti dracu’ cu deşteptaşunilii tali, replică Petronela. Tu vezi, fa, ci mănuţi ari aista? Zâşi că-i copchil…
– Taşi, fa, că poati prşepi ci spui, o atenţionează Aneta.

Chinezul rânjeşte în continuare, fără a-şi muta ochii mijiţi de la cele două graţioase. Petronela îi aruncă o privire seducătoare, Aneta îi afişează un zâmbet plin de admiraţie şi amândouă se aşază la stânga şi la dreapta lui.

– Ciaina, veri nais… veri nais, spune Petronela privind uşor dezgustată salamul de la gura chinezului.
– Ciaina?… Aaah, dă din cap chinezul, nais, ies.
– Iu laic Rumeinia? îl întreabă Aneta.
– Mi… place, răspunde el stâlcit, încercâd să le impresioneze cu cele două cuvinte în română pe care le-a învăţat din mers.
– Dă-i, fa, paci, cu România ta. Îl plictiseşti, intervine Petronela. Ui laic ciainiz men, continuă ea privind-ul cu zâmbet. Veri sexi…
– Sexi?… Aaaa! Ai andarstend! exclamă chinezul râzând. Not ciainiz…
– IES! Ciainiz men… Gud lavărs, continuă Petronela. Ui, arată spre ea şi Aneta, laic veri maci. Ui laic iu veri maci!

Chinezul priveşte jenat în pâmânt şi continuă să rânjească.

– Uiti, fa, că s-o facut fleaşcă cu tăt neamu’ lui, zice Aneta.
– Senchiu, senchiu, spune chinezul. Iu… biutiful, continuă el privind-o când pe una, când pe cealaltă. Băt no ciainiz…
– No ciainiz? spune nedumerită Aneta.
– No, no, răspunde chinezul.
– Şi spuni aista, fa? intervine Petronela încruntată.
– Ies. Cianiz. Ui liac, insista Aneta.
– Gud, gud, spune chinezul. Băt mi, EU, from Pilipine…